MASA ROTUNDĂ 2
Calea către Războiul Rece. Evoluții politico-militare și dinamica securității
în Zona extinsă a Mării Negre, 1942-1955
coordonat de Institutul de Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1944, Campaniile de la Marea Neagră au implicat forțele Axei, respectiv forțele navale române și bulgare, precum și unități germane și italiene, și forțele navale sovietice. Superioritatea aeriană germană a contestat superioritatea sovietică la navele de suprafață. Toate șantierele navale majore sovietice erau situate în Ucraina – Nikolayev și Sevastopol, în Peninsula Crimeea. Ela au fost ocupate în 1941, iar navele au fost evacuate spre porturile din Georgia, care a devenit principala bază pentru flota care a mai rămas. Întrucât Convenția de la Montreux a permis Turciei să închidă strâmtorile pentru tot traficul militar, unele nave au fost obținute în România, Bulgaria sau Ungaria și apoi convertite pentru a servi cauzei germane.
În 1942, operațiunile au fost dominate de Asediul Sevastopolului. În 1943, Operațiunea Kerci-Eltingen a avut ca obiect înfrângerea și forțarea retragerii forțelor germane din Peninsula Crimeea. În 1944, o serie de atacuri ale Armatei Roșii au fost îndreptate asupra Crimeei ocupate de germani, fiind cunoscute sub numele de Bătălia Crimeei.
Între 1945 și 1946, au existat trei crize majore considerate a fi declanșatoare ale Războiului Rece, și anume în Iran, Turcia și Grecia. Ele s-au intersectat cu rivalitățile mailor puteri, crescând tensiunile dintre Uniunea Sovietică și aliații anglo-americani. Crizele au făcut parte dintr-o restructurare generală a relațiilor de putere din regiune, mulți istorici considerând criza iraniană drept un eveniment esențial în Războiul Rece, care a modelat politicile externe și interne ale majorității națiunilor de pe glob, în contextul a ceea ce a fost cunoscut sub numele de ordine internațională bipolară. Crizele menționate au fost reprezentative pentru intersectarea intereselor locale, a luptelor locale pentru putere și a politicii marilor puteri.
Cu toate acestea, cauzele Războiului Rece nu au fost reprezentate doar de geopolitică și strategie. La acestea s-au adăugat schimbări în echilibrul de forțe politice, care a complicat și mai mult relațiile internaționale. Conflictul ideologic transnațional postbelic dintre SUA și URSS a făcut parte din restructurarea europeană în desfășurare din punct de vedere politic, economic și militar și din perspectiva relațiilor interne de putere.
În acest context și urmând logica ordinii internaționale bipolare, s-au constituit cele două alianțe politico-militare care au dominat scena internațională timp de aproximativ 50 de ani și anume Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, în 1949, și Organizația Tratatului de la Varșovia, în 1955, având SUA şi respectiv URSS ca lideri informali.
Discuția de la masa rotundă va dezvolta aspectele menționate.
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679.
Detalii OK
GÂNDIREA MILITARĂ ROMÂNEASCĂ 